Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că niciun profesor nu va câștiga mai puțin de valoarea salariului mediul pe economie, care este în prezent aprox 4.000 de lei net.
„A doua categorie de măsuri este aceea a creșterilor salariale, care sunt menite să redea și prestigiul și atractivitatea profesiei didactice. Este pentru prima oară când într-o lege sectorială am îndrăznit să avem o precizare clară, pentru profesorul debutant, inclusive profesorul stagiar, salariul mediu pe economia națională, care în momentul de față este 4000 de lei net. Cu alte cuvinte, niciun profesor, niciun cadru didactic, să nu mai aibă, în România, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economia națională. Este, pe de-o parte o recunoaștere a rolului și a importanței muncii profesorilor , pe de altă parte este un element de atractivitate dar cel mai important este că vom putea să sperăm să atragem în cariera didactică cei mai buni absolvenți de învățământ universitar. Vom avea o șansă în plus, în acest fel”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Iași.
Impactul creșterilor salariale este de 25%, a precizat ministrul.
”Aș vrea să vă spun că 195 de mii din totalul de cadre didactice titulare, 70% au vârsta peste 40 de ani, din care 10% au vârsta peste 60 de ani. Doar 30% sunt cadre didactice sub 40 de ani. Impactul creșterilor salariale este de 25%, impactul diversificării curriculumului este tot de 25%. Creșterile salariale au impact deja pe bugetul anului 2023, urmând a intra în vigoare în septembrie 2023, odată cu noul sistem, noile planuri-cadru care o să aibă în spate un alt curriculum. Avem și aici un calendar foarte bine pus la punct”, a mai spus ministrul Educației.