Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că probele pe care elevii au apucat să le dea vor fi recunoscute la sesiunile speciale ale Evaluării Naționale și Bacalaureat, organizate pentru cei care, din motive de sănătate, nu vor putea participa la prima sesiune.
„La etapa specială organizată fie pentru Evaluarea Naţională, fie pentru examenul de Bacalaureat, la această etapă probele se recunosc dacă cumva elevul a participat la una dintre ele. Este foarte important să ştie elevul (…) Reiau din punctul în care au rămas. Pentru că nu putem să supunem copiii la o altă probă, dacă deja au realizat-o în etapa anterioară”, a declarat minstrul Educației, Monica Anisie, la DIGI 24.
Ministrul Educației a afirmat că elevii care își dau examenele în etapa specială vor avea șanse egale cu ceilalți atât la admiterea în liceu, cât și la facultate, a spus ministrul Educației.
În centrele speciale care sunt pentru înscrierea elevilor de etnie romă sau pentru cei care vor să se înscrie la liceu în alt județ decât cel în care au absolvit, înscrierile se vor face online, și nu în ședință publică.