Ministrul Virgil Popescu a declarat, sâmbătă, că finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria, este o declaraţie publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric – ”nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de şantaj”.
”(…) finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieţei de energie din regiune. (…) Mai mult chiar, o declaraţie publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric: că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de şantaj. Astfel, ne asigurăm diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare şi, totodată, întărim securitatea energetică, în vederea independenţei energetice. Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României şi altor state aflate pe diagrama de distribuţie a acestei reţele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP)”, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook.