Ministrul Economiei, Energiei și Mediul de Afaceri, Virgil Popescu, s-a întâlnit, astăzi, cu sindicatele de la Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) pentru a discuta despre fondul de salarii și despre planul de restructurare al companiei.
Discuțiile au avut loc în contextul în care, în urmă cu două săptâmâni Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru un ajutor de salvare pentru CE Oltenia, în valoare de 1,2 miliarde de lei. Ajutorul acordat acoperă costurile operaționale ale societății, în principal în achiziționarea certificatelor CO2.
Planul de decarbonare asumat care implică diversificarea activității companiei pe gaze și energie solară este parte din documentația de notificare a ajutorului de salvare către Comisia Europeană.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții salariațiilor de la Complexul Energetic Oltenia și-au manifestat îngrijorarea față de posibilitatea returnării ajutorului de salvare și au propus ca planul de restructurare și distribuirea angajaților pe noile domenii de activitate să fie discutate cu organizațiile sindicale.
”Am primit memoriul dumneavoastră și de aceea am vrut să ne întâlnim cât mai repede pentru a discuta problemele semnalate. Așa cum bine știți, încă de la începutul mandatului meu, situația Complexului Energetic Hunedoara și cea a Complexului Energetic Oltenia au fost prioritare. Memorandumul și OUG aprobate de Guvern sunt tocmai pentru a vă ajuta. Am spus-o și zilele trecute: dacă acest împrumut nu va fi returnat în termen de şase luni, aşa cum e definit ajutorul de salvare în legislaţia europeană, îl vom transforma în ajutor de restructurare”, a declarat Virgil Popescu.
Ministrul a mai spus că așteaptă de la conducerea CEO bugetul de venituri și cheltuieli pe care îl va analiza.
„Sunt realist și știu că toate aceste schimbări nu pot fi făcute într-o perioadă atât de scurtă de timp. Vreau să dicutăm și să identificăm cele mai bune soluții pentru companie și pentru angajați. De aceea vreau să participați la grupul de lucru pentru stabilirea Planului de Restructurare. Aștept de la conducerea CE Oltenia bugetul de venituri și cheltuieli pe care îl vom analiza și la minister pentru a vedea care sunt activele nefolosite sau neperformante și cum putem redistribui unele sume către fondul salarial. Nu vă pot promite că fondul salarial va crește cu procentul pe care vi-l doriți, însă pot să vă asigur că scopul meu este salvarea acestei companii și pentru realizarea lui am nevoie de sprijinul dumnevoastră”, a declarat spus Popescu.