Ministrul Finanțelor estimează o economie de minim 10 miliarde de lei, în urma reducerii cu 10% a cheltuielilor din ministere

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, estimează că minim 10 miliarde de lei vor fi economisite în urma reducerii cu 10% a cheltuielilor din ministere pentru bunuri şi servicii.

„Minim 10 miliarde de lei (se vor economisi). Şi mă refer la bugetul general consolidat”, a declarat el, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, după şedinţa de Guvern.

Ministrul a evidenţiat că este foarte important ca economiile să fie făcute „din timp”, astfel încât să nu fie afectate investiţiile, cheltuielile cu asistenţa socială, pensiile sau salariile.

„Banii vor fi suficienţi dacă începem să facem aceste economii şi le facem din timp. A fost foarte important să luăm această decizie, din punctul meu de vedere, într-un orizont mai strâns, în sensul de a lua decizia acum şi nu la rectificare, în contextul în care, iată, am venit cu o serie de măsuri, şi eu cred că sunt măsuri substanţiale, în aceste cinci luni de la începutul anului (…) care necesită, până la urmă, o redistribuire. Am spus de la început cu toţii că prioritară este economia, prioritari sunt cetăţenii. Or, la aceste moment, cred că putem să identificăm economii la bugetele ordonatorilor de credite, fără să afectăm investiţiile, fără să afectăm asistenţa socială, pensiile sau salariile, astfel încât să putem să avem sursele de finanţare, alături de creşterea veniturilor la bugetul de stat şi alături de creşterea absorbţiei, pentru aceste programe de sprijin”, a explicat el.

Potrivit lui Adrian Câciu, economiile nu vor viza exclusiv cheltuielile cu bunuri şi servicii, deoarece există şi alte capitole unde pot fi luate măsuri similare.

„Există şi capitolul de subvenţii, transferuri… Sunt elemente multiple. Ideea de bază este să nu afectăm angajamentele pe care le-am luat, adică menţinerea ponderii investiţiilor în PIB şi realizarea lor, menţinerea angajamentelor cu privire la salarii, pensii, alocaţii şi la celelalte elemente de asistenţă socială. Şi, mai mult de atât, implementarea tuturor măsurilor din cele două pachete de sprijin curente, dar şi continuarea măsurilor de sprijin cu privire la energie”, a indicat ministrul.

Premierul Nicolae Ciucă le-a cerut, miercuri, miniştrilor să ia măsurile necesare pentru a asigura reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii cu 10%, conform deciziei luate în coaliţia de guvernare, menţionând că demersul este unul de solidaritate în actualele condiţii economico-financiare.

Sursa: Agerpres

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare