Ministrul Finanţelor: Total incorectă afirmaţia că mediul privat ține în spate bugetarii și pensionarii

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, a declarat că este „total incorectă” abordarea conform căreia angajații din sistemul bugetar trăiesc pe spatele celor din privat, afirmând că 1,2 milioane de salariaţi de la stat plătesc 32% din volumul contribuţiilor pentru pensii şi 28% din totalul asigurărilor sociale de sănătate.

„În mediul privat sunt 5,6 milioane de salariaţi, avem 1.260.000 de bugetari, deci abordarea că mediul privat ţine în spate doi bugetari sau trei bugetari şi nu ştiu câţi pensionari este total incorectă. Şi vă spun de ce: din perspectiva, de exemplu, a contribuţiilor de asigurări sociale – îmi pare rău că sunt foarte puţini analişti economici care ar putea să facă un astfel de studiu, recomand să se facă acest studiu – o să observaţi că 32% din volumul contribuţiilor de asigurări sociale de stat, adică banii pentru pensii, sunt realizate de bugetari. Totuşi, 1.200.000 de oameni îşi realizează 32% din acel volum, la asigurări sociale de sănătate, 28%”, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la Giurgiu.

Salariații trebuie priviţi din perspectiva productivităţii muncii şi nu prin prisma locului în care muncesc, dacă acesta este la stat sau în mediul privat, a afirmat Câciu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare