Ministrul Florin Barbu zice că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură din cauza politicilor „verzi“ ale UE care îi forțează pe fermieri să lase terenul pârloagă

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat, într-o discuţie cu fermierii, la Târgu Mureş, că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri, scrie Agerpres.

„România a pus prin Consiliul de Miniştri derogările de la GAEC 7 şi 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susţinerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania şi Franţa, privind derogările de la GAEC 7 şi 8 şi nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniştri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniştri, ca România, şi-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state. Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniştri, mâine, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 şi 8 derogare, pentru că nu s-a înţeles un lucru şi am încercat să le explic şi comisarului şi la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectaţi, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei”, a declarat, luni, ministrul Florin Barbu.

Ministrul Agriculturii a susţinut că, atunci când există un cadru aprobat pentru o prelungire, înseamnă că sunt dificultăţi şi că de aceea, marţi dimineaţă, dacă nu se rezolvă derogările de la GAEC 7 şi 8, va solicita demisia comisarului Janusz Wojciechowski.

„Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveţi în faţă, va cere demisia în Consiliul de Miniştri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog”, a precizat Florin Barbu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare