Ministrul francez de interne, exonerat definitiv de justiţie într-un proces pentru viol

Ministrul francez de interne Gérald Darmanin a fost definitiv exonerat într-un proces pentru viol după ce Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă din Franţa, a respins apelul reclamantei, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.

„Această decizie marchează punctul final al unei proceduri care durează de şapte ani pentru pretinse fapte care datează de aproape 15 ani”, au reacţionat într-un comunicat avocaţii lui Darmanin, Mathias Chichportich şi Pierre-Olivier Sur.

„Pentru a şasea oară, justiţia afirmă că niciun act reprobabil nu-i poate fi reproşat lui Gérald Darmanin” şi „în total circa zece magistraţi s-au pronunţat asupra acestui dosar şi toţi au concluzionat că clientul nostru este nevinovat”, au adăugat avocaţii.

Ei au reamintit că ministrul „s-a abţinut mereu să comenteze deciziile justiţiei şi nu va face mai multe comentarii”.

„Violatorii au mai multe şanse decât victimele, sunt protejaţi de drepturile apărării şi obligaţia motivării, dar drepturile victimelor sunt literă moartă în ţara noastră”, şi-a exprimat regretul avocatul reclamantei, Elodie Tuaillon-Hibon.

„Vom sesiza, evident, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, despre care sperăm că va fi şi cea a drepturilor femeilor, a drepturilor umane”, a adăugat ea, folosindu-se de faptul că termenul ‘homme’ are şi sensul de bărbat în limba franceză.

Sophie Patterson-Spatz, de 52 de ani, îl acuză din 2017 pe Darmanin că a violat-o în 2009.

Pe atunci, ea apelase la Gérald Darmanin, care lucra în serviciul de afaceri judiciare al partidului său de dreapta, pentru a obţine sprijin în revizuirea unei condamnări din 2005 pentru şantaj şi apeluri răuvoitoare a unui fost partener.

Potrivit femeii, Darmanin i-ar fi spus în timpul unei recepţii că ar putea s-o ajute în schimbul unei relaţii sexuale. Ambele părţi recunosc că au avut un raport sexual, potrivit AFP.

Însă Sophie Patterson-Spatz susţine că a fost constrânsă să se culce cu el după ce Darmanin, pe atunci în vârstă de 26 de ani, i-ar fi spus: „şi dvs. va trebui să mă ajutaţi”.

Din punctul de vedere al avocatei Elodie Tuaillon-Hibon, este vorba de un „viol prin suprindere” şi de un raport sexual „extorcat”, „nici liber, nici consimţit”.

La rândul său, ministrul de interne a afirmat în timpul audierilor că a „cedat la farmecele” unei reclamante „întreprinzătoare”.

Gérald Darmanin, care contestă acuzaţiile, nu a fost inculpat şi a beneficiat în 2022 de o clasare a cazului, confirmată în apel anul următor.

În ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale, judecătorul de instrucţie a relevat „sinceritatea declaraţiilor” lui Sophie Patterson-Spatz în privinţa unui viol, dar a estimat că ea „a ales deliberat să aibă o relaţie sexuală (…) în scopul de a obţine rejudecarea afacerii sale penale”.

„Dreptul nu se confundă cu morala”, a adăugat judecătorul, precizând că reclamanta şi-a exprimat consimţământul din punctul de vedere al legii.

După confirmarea deciziei de neîncepere de urmării penale, avocata reclamantei a făcut apel la Curtea de Casaţie.

„După ce a examinat admisibilitatea recursului pe elemente de procedură, Curtea de Casaţie constată că nu există, în speţă, niciun mijloc de natură să permită admiterea apelului”, a precizat aceasta în verdict.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare