Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Oradea, că speră ca până în luna noiembrie să fie aprobate de către Comisia Europeană toate cele opt programe operaţionale regionale, ceea ce va reprezenta un „moment de cotitură” pentru că va fi pentru prima dată când autorităţile locale îşi vor lua soarta în mâini în privinţa folosirii acestor bani europeni.
El a arătat că jumătate din cele opt programe operaţionale regionale din ţară aferente exerciţiului financiar 2021-2027 sunt aprobate, în total fiind vorba de o valoare de peste 11 miliarde de euro.
„Suntem pentru prima dată când autorităţile locale îşi iau soarta în mâini şi decid asupra destinului lor. Prin urmare, dacă acum sunt patru aprobate, eu sper ca undeva până în luna noiembrie să avem toate cele opt programe operaţionale regionale aprobate, ceea ce este un moment de cotitură pentru România. Sigur, acum, foarte puţini conştientizează impactul pe care-l are acest lucru asupra dezvoltării României, dar dacă vom trăi şi vom ajunge la sfârşitul anului 2027, sper să putem vedea o Românie cu regiuni mult mai dezvoltate, mai prospere, pentru că această uriaşă oportunitate pe care o avem, de finanţare din fonduri europene a dezvoltării regionale, nu trebuie să o ratăm”, a subliniat ministrul Marcel Boloş.
Totodată, el a evidenţiat că România are, în premieră în acest exerciţiu financiar european, un Program Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, dedicat în exclusivitate persoanelor vârstnice, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, fiind în curs de aprobare la nivelul Comisiei Europene.
„Este un program operaţional la care ţin foarte mult, cu o valoare de peste 4,2 miliarde de euro, care este în curs de finalizare şi de aprobare la nivelul Comisiei Europene.
Suntem pentru prima dată când România, pentru combaterea sărăciei şi sprijinul persoanelor aflate în dificultate, va avea aceste pârghii la îndemână pentru ca să poată interveni. De acolo am finanţat voucherele din programul Sprijin pentru România şi pentru acordarea de produse alimentare persoanelor aflate în dificultate în această perioadă de criză. De acolo, sigur şi din Fondul Social European, urmează să finanţăm sărăcia energetică şi sprijinul aceloraşi categorii de persoane pentru compensarea preţurilor la energie. Urmează o perioadă destul de încărcată pentru minister, dar satisfacţia acestor lucruri ne dau şi mai multă putere pentru ca să fim alături de cei affalţi în nevoi”, a mai afirmat ministrul Marcel Boloş.
Cele opt Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 au fost elaborate în aşa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora. Banii europeni aferenţi acestor programe regionale pot fi folosiţi până în 2030 inclusiv.
În luna octombrie, Comisia Europeană a informat că a avizat pozitiv programele regionale Vest, Sud-Muntenia, Nord-Vest şi Oltenia.
Sursa: AGERPRES