Ministerul Justiţiei a precizat, miercuri, că nu a fost anunţat oficial de către omologii din Republica Moldova cu privire la situaţia juridică actualizată a fostului deputat Cristian Rizea, adăugând că a trimis o nouă adresă prin care a solicitat informaţii privind stadiul cererii de extrădare făcute de autorităţile române.
- „În legătură cu informaţiile apărute în media din Republica Moldova privindu-l pe Cristian Rizea, Ministerul Justiţiei face următoarele precizări: partea română şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege şi a transmis Ministerului Justiţiei din Republica Moldova cererea de extrădare încă din data de 5 noiembrie 2020.
Cererea depusă la Ministerul Justiţiei din Moldova îşi păstrează efectele. Facem precizarea că procedura şi timpii de soluţionare pentru cererea de extrădare înaintată de autorităţile române sunt reglementate de legislaţia statului solicitat, respectiv Republica Moldova”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit comunicatului, până la această oră, Ministerul Justiţiei nu a fost informat oficial de Ministerul moldovean al Justiţiei cu privire la situaţia juridică actualizată a lui Cristian Rizea.