Ministrul Justiției, explicații despre dosarul 10 august: Să avem răbdare să vedem motivarea! Dosarul nu se termină aici, pentru că o parte a fost disjunsă şi îşi va urma cursul

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat vineri, că potrivit legii un ministru al Justiției nu poate interveni în dosare aflate în curs de soluționare și tot ce rămâne de făcut în acest caz este ca oamenii să aibă răbdare până la primirea unor răspunsuri privind motivarea clasării acestui dosar, scrie newsbucuresti.ro

„Este foarte important să aşteptăm motivarea încheierii de la Tribunalului Bucureşti. Solicitarea mea pentru toată lumea, pentru public, pentru cei care au formulat aceste plângeri, este să avem răbdare, să vedem motivarea, din care vor decurge multe răspunsuri, a declarat Stelian Ion, într-o conferinţă de presă la sediul Ministerului Justiției.

„A fost un eveniment nefericit, care a stârnit multă emoţie şi încă, după atâta timp, au trecut deja ani de la acel eveniment, şi încă stârneşte emoţie. Oamenii asteaptă răspunsuri şi ele trebuie să vină de la cei care trebuie să dea răspunsurile” a mai declarat ministrul, subliniind faptul că lumea nu trebuie să aibă așteptări ca ministerul Justiției să facă lumină în acest caz astăzi, scrie Digi24.

Ministrul Justiției nu poate interveni în soluționarea dosarului 10 august

Totodată, Stelian Ion a afirmat faptul că dosarul 10 august nu s-a încheiat aici și ordonanța de clasare încă se află pe rolul instanțelor de judecată.

„Cert este că nu s-a pus punct acestui dosar. Din acea cercetare s-a disjuns o parte către Secţia parchetelor militare. Va trebui să continue ancheta în principal cu privire la acţiunile jandarmilor. Mai există în dosar şi aspecte referitoare la alte persoane civile care deţineau funcţii. Nici cu privire la ele nu există o decizie finală.

Ordonanţa de clasare face încă obiectul unui dosar aflat pe rolul instanţelor de judecată. Teoretic, este posibil orice„, a declarat ministrul Justiției.

În ceea ce privește atribuțiile ministrului Justiției în astfel de cazuri, Stelian Ion a declarat că potrivit legii, un ministru al Justiției nu poate interveni în dosare aflate în curs de soluționare.

„Dacă există vreo așteptare din partea cuiva în care ministrul Justiției să intervină, le spun clar că acest lucru nu se poate. Și asta este foarte bine, pentru că altfel am avea o întoarcere în niște vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere”, a mai adăugat ministrul.

„Nu consider că președintele este de vină pentru ceea ce s-a întâmplat cu dosarul 10 august”

Stelian Ion, a afirmat, de asemenea, că nu poate considera în niciun caz că preşedintele Klaus Iohannis este responsabil în vreun fel de ce s-a întâmplat cu dosarul 10 august, legat de protestele din 2018.

„În niciun caz nu pot considera că preşedintele Klaus Iohannis este responsabil în vreun fel de ce s-a întâmplat cu dosarul 10 august – nici direct, nici indirect. Este foarte important să vedem că sunt oameni politici care îşi doresc să se întâmple lucruri în zona justiţiei.

Oamenii politici au o susţinere din partea electoratului şi reprezintă societatea şi trag semnale de alarmă. Este important să ne ascultăm unii pe alţi şi sistemul judiciar să asculte societatea civilă, să asculte şi oamenii politici până la urmă, în sensul în care sunt semnale de îngrijorare, dar şi invers”, a declarat ministrul Justiției.

Stelian Ion a precizat totodată că dacă va considera că o anumită persoană este responsabilă pentru dosarul 10 august sau pentru anumite chestiuni care nu au funcţionat bine, va transmite acest lucru către instituţiile care au competenţă pe acest domeniu.

Stelian Ion: Nu vreau să ajungem la CEDO

De asemenea, ministrul Justiției consideră că este „prematur” ca CEDO să intervină în soluționarea dosarului 10 august.

„Eu văd acum că există remedii și că la acest moment mi se pare prematur să vorbim de CEDO. Îmi doresc să avem lumină în dosar aici, în România, și nu la CEDO. De prea multe ori am primit condamnări”, a susținut Stelian Ion.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare