Ministrul Mediului anunță extinderea rețelei de meteorologie din România

O sută de staţii agrometeorologice şi 300 de staţii meteorologice automatizate vor completa reţeaua naţională de meteorologie, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, transmite agenția de presă Agerpres.

„În aceste momente în care activitatea ştiinţifică este îmbinată cu activităţile de investiţii susţinute de minister din fondurile naţionale, din PNNR sau din programele operaţionale, ANM este probabil cea mai organizată şi cea mai profesionistă, dacă se poate formula aşa, instituţie din subordinea ministerului. Au dat dovadă de profesionalism, de seriozitate şi de foarte multă decenţă în pregătirea, prezentarea şi derularea programelor de investiţii, în mod special. Şi tot ce face această instituţie fără să se vadă de foarte multe ori stă la baza activităţilor prin care sunt salvate vieţi prin prognozele pe care le oferă specialiştii din această instituţie ISU şi chiar şi STS sau Institutului Naţional de Hidrologie, posibilitatea elaborării acelor prognoze sau luării acelor măsuri care previn dezastre, care previn pierderea de vieţi omeneşti sau previn distrugerea de alte bunuri. Ani la rând, ANM a oferit aceste servicii pentru anumite instituţii pe bani, într-adevăr, dar din păcate veniturile proprii sunt relativ mici şi statul, Ministerul Mediului trebuie să susţină această instituţie cu fonduri semnificative. Provocările sunt mari mai ales în această perioadă de criză, când se triplează sau chiar cresc de patru ori costurile de întreţinere la o staţie de prognoză”, a spus Tanczos.

Acesta a adăugat că sistemele inteligente de operare, interconectate, sunt foarte importante pentru ca interoperabilitatea să fie asigurată.

„Nu sunt investiţii care se văd, dar sunt investiţii care creează infrastructura pentru activitatea ştiinţifică de cercetare, pentru activitatea ştiinţifică de prognoză şi pentru tot ce oferă ANM. Cele 100 de staţii de agrometeorologice şi cele 300 de meteorologie automatizate vor completa reţeaua naţională şi vom oferi un sprijin real, direct, efectiv pentru activitatea de bază a ANM. Vine într-o componentă invizibilă pentru mine, omul de rând. În ceea ce priveşte investiţia, este Sistemul Integrat de Operare. Investiţia în hardware nu ne ajută dacă nu avem şi sisteme inteligente de operare, interconectate, pentru ca interoperabilitatea să fie asigurată. Bugetul de 40 de milioane de euro oferă susţinere inclusiv pentru această componentă”, a adăugat demnitarul.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a semnat, miercuri, contractul de finanţare pentru proiectul „Extinderea reţelei naţionale de observaţii din cadrul Sistemului Meteorologic Integrat Naţional (SIMIN)”, alături de directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, şi de directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Ionel-Sorin Bălan.

Proiectul, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), prevede achiziţia a 300 de staţii meteorologice automate şi autonome de suprafaţă, a unui număr de 100 de staţii agrometeorologice, precum şi a unui subsistem integrat de comunicaţii, monitorizare, alimentare şi a serviciilor de interconectare a acestuia cu Sistemul Meteorologic Integrat Naţional (SIMIN).

Totodată, proiectul în valoare de 40 de milioane de euro va contribui la creşterea capacităţii de avertizare a populaţiei cu privire la fenomenele de vreme severă imediată (de tip nowcasting) şi a gradului de realizare al prognozelor meteorologice, ceea ce va duce la diminuarea şi prevenirea efectelor acestor fenomene, precizează MMAP.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare