Ministrul Mediului, despre viitura așteptată pe Dunăre: Știm deja că vom avea un debit pe care îl vom gestiona cu ușurință. Nu vom avea o situație excepțională

Debitul Dunării la intrarea în ţară ar putea depăși 8.000 de metri cubi pe secundă, la finalul săptămânii viitoare. Însă acest fenomen este sub controlul specialiștilor și nu trebuie să ne îngrijoreze, a dat asigurări, luni seară, la TVR Info, Ministrul Mediului. Mircea Fechet, care a fost în cursul zilei la Porțile de Fier și la mai multe diguri de pe cursul fluviului, a precizat la Prim Plan că vor fi luate în continuare măsuri de prevenție.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: Chiar mai deveme am coborât din elicopter, am plecat de dimineață, am început cu Porțile de Fier, așa cum mi-au recomandat colegii. Am avut discuții cu cei de la hidrocentrală, care m-au asigurat că pot gestiona fără nicio problemă debitul pe care îl așteptăm la sfârșitul acestei luni. După care am tot coborât în aval.

Echipe de la Apele Române și de la Ministerul Mediului au început să verifice starea celor 1.200 de km de diguri, care trebuie să facă față volumului uriaș de apă. Ministrul Mircea Fechet consideră că viitura așteptată pe Dunăre nu va pune probleme deosebite.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare