Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ministrul Mediului: Prioritatea mea este deblocarea investițiilor, cu respectarea legislației de mediu

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, la Petroșani, că prioritatea sa și a echipei pe care o conduce este aceea de a debloca investițiile din România, în condițiile respectării legislației europene în domeniul protecției mediului.

Ministrul a menționat și importanța dialogului și a relației cu autoritățile locale, pentru a cunoaște mai bine problemele și a putea veni în sprijinul comunităților locale.

‘Concluzia zilei, așa cum am afirmat la audierea comisiilor de specialitate, prioritatea mea, prioritatea noastră, este aceea de a debloca toate investițiile în România cu respectarea legislației Uniunii Europene în domeniul protecției mediului. Am fost deja în câteva județe ale țării, intenționăm să continuăm această activitate, în primul rând din respect pentru autoritățile locale. De cele mai multe ori, primarii, președinții consiliilor județene sunt nevoiți să parcurgă drumul spre București pentru a soluționa diferite probleme pe care le întâmpină. Consider că e foarte important ca un ministru să fie prezent în județele țării, deoarece cunoaște mai bine problemele și vine și în sprijinul comunităților locale prin aceste întâlniri cu primarii’, a spus Natalia Intotero.

În contextul vizitei efectuate joi în zona Văii Jiului, alături de conducerile Gărzii de Mediu și Apelor Române, ministrul Mediului a arătat importanța punerii în siguranță a barajului de la Valea de Pești, dar și închiderea unor gropi de gunoi, șase dintre cele opt deponeuri urmând să beneficieze de fonduri prin AFM.

‘Ne propunem să deblocăm România, dar în egală măsură să respectăm mediul, să protejăm mediul înconjurător, astfel încât să protejăm și sănătatea oamenilor’, a conchis ministrul Natalia Intotero.

Ministrul Mediului a efectuat joi o vizită de lucru în județele Gorj și Hunedoara.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare