Ministrul Mediului: Sper ca România să aibă o reţea de procurori de mediu în cel mai scurt timp posibil

”Sper ca, în cel mai scurt timp posibil, România să aibă o reţea de procurori de mediu, care să poată oferi acel sprijin fără de care nu vom avea rezultate bune”, a afirmat, vineri, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, într-o conferinţă de presă, potrivit Știrile TVR. 

„Săptămâna trecută au avut loc mai multe întâlniri cu specialiştii în operarea, procesarea, elaborarea dosarelor penale pe criminalitatea de mediu. Sper ca România, în cel mai scurt timp posibil, să aibă în sfârşit o reţea de procurori de mediu, o reţea de procurori de mediu care a fost iniţiată, la care s-a lucrat la un moment dat, care poate fi revitalizată şi care poate să ofere acel sprijin fără de care nu vom avea rezultate bune. Am văzut ieri informaţii în presă, inclusiv în ceea ce priveşte exploatările forestiere, o informaţie care mi-a plăcut şi pe care o salut. Implicarea DNA în destructurarea unor reţele în care sunt implicaţi uneori chiar şi poliţişti, primari, personalităţi trebuie să ducă la rezultate concrete. Trebuie să ducă la dosare penale construite într-un mod profesionist şi la sentinţe care să pedepsească aşa cum trebuie persoanele care se implică în asemenea activităţi infracţionale”, a spus Tanczos.

Totodată, ministrul Mediului a atras atenţia asupra faptului că anumite administraţii publice locale nu pot fi convinse să ia măsuri pe partea de ecologizare decât prin tragerea la răspundere pe Codul penal.

„Anumite administraţii locale nu pot fi convinse altfel decât prin tragerea la răspundere pe Codul penal. De aceea am modificat, în ultimele luni, mai multe acte normative. Am incriminat abandonul de deşeuri, am incriminat îngroparea deşeurilor. Între timp, am avut şi primul dosar de dosar penal pe îngropare de deşeuri în Sectorul 3 şi cu siguranţă, dacă aceste lucruri nu sunt luate în serios, vor veni foarte multe dosare penale pe această temă. Cu siguranţă, Garda de Mediu va controla acele primării care nu au participat în program (‘Curăţăm România!’ – n. r.), n-au organizat acţiuni de ecologizare, n-au venit să deconteze costurile unor astfel de acţiuni, pentru că nu le pasă, şi acolo coerciţia este singura soluţie. Văd că amenda nu deranjează, pentru că probabil este plătită din banul public al cetăţenilor de către primărie şi aici câteodată cred că ar trebui să mergem mai departe pe responsabilizare pe legea penală, acolo unde în termenul impus de Garda de Mediu, chiar nu se mişcă niciun deget”, a menţionat oficialul.

Educația de mediu

Tanczos a subliniat, totodată, că educaţia de mediu din şcoli este extrem de importantă, iar prin intermediul campaniilor de tip „Săptămâna verde” pot fi predate cunoştinţe elevilor de la cele mai mici vârste.

„Sunt convins că trebuie să atacăm pe toate fronturile. Este extrem de importantă comunicarea şi educaţia în şcoli şi încă o dată ‘Săptămâna verde’ va fi o ocazie uriaşă în predarea acestor principii, acestor reguli, acestor cunoştinţe de la cele mai fragede vârste. Campaniile de conştientizare şi de comunicare sunt la fel de importante. Sper ca în zilele următoare să avem şi o adjudecare pentru această licitaţie publică care este în curs de desfăşurare la Ministerul Mediului şi în lunile următoare să înceapă campania de conştientizare. Comunicare pe toate canalele TV, radio, presă scrisă, reţele de socializare şi aşa mai departe”, a declarat ministrul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare