Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ministrul Mihai Dimian, despre bursele sociale: Discutăm cuantumul și perioada de acordare

Bursa socială este un stimulent pentru mersul la școală, a declarat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, la TVR Info.

Pentru moment, sunt puse în dezbatere atât cuantumul, care este în prezent de 3.600 de lei pe an pe elev, cât și perioada de acordare, a declarat Dimian.

Asta după ce Guvernul a pus în dezbatere o hotărâre contestată, care restrânge acordarea bursei la perioadele de cursuri.

Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației: Sunt anumite argumente legate de definiția pe care o avem pentru bursa socială, care se referă la o formă de sprijin în vederea susținerii participării la activitățile didactice. Sunt practici în țări la care ne uităm atunci când analizăm politicile publice în Educație: Finlanda, Suedia, Polonia. Deci, primul lucru, trebuie să stabilim suma totală pe care o alocăm într-un an, și o distribuim. În momentul de față, în dezbaterea publică sunt puse în dezbatere atât perioada de acordare, cât și cuantumul lunar.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare