Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, ministru interimar al Transporturilor, a infirmat, duminică, informațiile apărute în mediul online și în o parte a presei potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța.
”Se vorbește mult, uneori se acuză și mai mult. Dar faptele sunt încăpățânate și nu pot fi schimbate de niciun titlu senzaționalist. În ultimele ore au circulat informații potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța. Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculațiilor. Adevărul este unul singur: niciuna dintre cele 6 nave nu se afla pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene sau ale SUA în momentul în care a intrat ori a ieșit din portul Constanța”, a scris ministrul Radu Miruță, duminică, într-o postare pe Facebook.
Ministrul interimar al Transporturilor precizează, citând ”date oficiale primite de la instituțiile statului”, că nava DASHAN / MIANZIMU – a trecut ultima dată prin portul Constanța în august 2023 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în 2024, iar în cazul navei CELINE – ultima trecere prin portul Constanța a fost la 14.10.2023, iar sancțiunile au fost impuse în octombrie 2025.
Acesta a adăugat că nava IRA / BELA – a intrat în portul Constanța la 12.03.2024 și a plecat la 15.03.2024, fiind inclusă pe lista de sancțiuni în 2025, iar nava CROCO / ARIA – a intrat în portul Constanța în aprilie 2025 și a fost sancționată internațional la 21.05.2025.
El menționează că nava SATNA – a intrat în portul Constanța la 12.01.2023, iar sancțiunile au fost impuse în mai 2025, iar nava PAXMARIS – a trecut ultima dată prin portul Constanța la 08.09.2024 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în mai 2025.
”Aceasta este cronologia reală a evenimentelor din datele oficiale primite de la instituțiile statului. O navă nu poate fi acuzată că a încălcat sancțiuni care nu existau la momentul la care a operat într-un port. Faptele și datele contează. Întotdeauna”, a mai subliniat ministrul Miruță, la finalul postării.
Sursa: AGERPRES



