Ministrul Muncii a prezidat dezbaterile reuniunii EPSCO de la Luxemburg: Ne propunem promovarea unor măsuri concrete la niveul UE

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a prezidat  dezbaterile reuniunii formale a Consiliului Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori – secțiunea ocupare și afaceri sociale (EPSCO) desfășurată la Luxemburg.

Pe agenda reuniunii, care a avut loc joi, la care au participat oficiali și miniștri de resort, s-au aflat teme care au vizat buna funcționare a pieței muncii, cu asigurarea unor condiții de lucru și de acces echitabile pentru toți lucrătorii și Semestrul European pentru aspectele referitoare la ocuparea forței de muncă și politică socială, care a fost principalul punct al dezbaterii.

  • Consiliul a luat act de progresele înregistrate în ceea ce privește negocierea textului propunerii de Directivă a Consiliului cu privire la punerea în aplicare a principiului tratamentului egal al persoanelor indiferent de religie sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

De asemenea, miniștrii au adoptat trei seturi de concluzii elaborate de Președinția română, cu privire la diferențele de remunerare dintre femei și bărbați, la implicațiile noilor forme de muncă și a evoluțiilor tehnologice asupra securității și sănătății lucrătorilor, precum și la Raportul special al Curții de Conturi Europene privind Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane, a precizat un comunicat al Ministerului Muncii.

Concluziile privind reducerea diferențelor de remunerare între femei și bărbați și cele privind implicațiile noilor forme de muncă asupra securității și sănătății în muncă au reprezentat prioritățile sectoriale ale Președinției române a Consiliului Uniunii Europene.

EPSCO budai“Prin promovarea unui set de Concluzii ale Consiliului privind asigurarea securității și sănătății în muncă în contextul noilor forme de muncă, ne propunem să facem un pas înainte în acest domeniu, în direcția promovării unor măsuri concrete la nivelul UE și a unei abordări comune la nivelul statelor membre”, a precizat ministrul Marius Budăi.

Pentru a asigura o mobilitate echitabilă a lucrătorilor, Statele Membre au stabilit sediul viitoarei Autorități Europene a Muncii în Slovacia, la Bratislava.

Tot în 13 iunie a avut loc și un dejun de lucru ministerial pe tema mobilității forței de muncă, la care a participat și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, unde s-au discutat factorii care ar putea facilita mobilitatea eficientă a forței de muncă pe piața unică a UE și care ar putea promova revenirea lucrătorilor mobili în țara natală.

La finalul reuniunii, ministrul Muncii și Justiției Sociale a predat, simbolic, Finlandei, țara care va succeda România la Președinția Consiliului Uniunii Europene, mandatul pe care l-a deținut pe domeniul Ocupării Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori – secțiunea ocupare și afaceri sociale (EPSCO).

***

În perioada deținerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a reușit să obțină o abordare generală parțială cu privire la propunerea de Regulament privind Fondul european de ajustare la globalizare și să închidă o serie de dosare din domeniul său de competență:

– Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor;

– Directiva privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă – lotul III;

– Directiva privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în UE;

– Regulamentul privind înființarea Autorității Europene a Muncii.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare