Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că Executivul Orban urmează să completeze cadrul legal în situaţia închiderii şcolilor.
„Aşa cum ştiţi, pun în practică ordonanţa de urgenţă care se referă la toate aceste situaţii rezultate din anchetele epidemiologice care identifică în mod clar un focar şi care solicită şcolii să ia măsuri în sensul închiderii activităţii la clasă şi vă spuneam că pun în aplicare laolaltă cu celelalte măsuri active acest cadru legal pe care îl avem în vigoare. Ne pregătim să-l completăm pentru situaţiile apărute şi în şedinţa de Guvern. (…) Următoarele modificări vor cuprinde şi alte situaţii pe care comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă trebuie să şi le asume”, a spus Violeta Alexandru, la sediul Biroului Electoral Central (BEC), potrivit Agerpres.
Demnitarul a adăugat că noile măsuri nu vor fi aplicate retroactiv.
„Nicio lege nu se aplică retroactiv. (…) Dincolo de hotărârile de Guvern, baza pe care o avem pentru orice modificare o reprezintă hotărârile comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă”, a explicat ministrul Muncii.