Ministrul Muncii dă asigurări: Pensiile vor fi plătite la timp

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a atras atenția, pe Facebook, că propunerea de rectificare bugetară pentru Ministerul Muncii prevede diminuarea cu 3,3 miliarde de lei a subvenţiei acordate de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale, fapt care reflectă creşterea veniturilor colectate din contribuţiile angajaţilor.

„În acest moment, BASS (Bugetul Asigurărilor Sociale şi de Sănătate, n.r.) nu mai are nevoie de subvenţia de 16,77 miliarde de lei de la bugetul de stat, prevăzută la începutul anului, ci doar de 13,4 miliarde de lei. Creşterea investiţiilor cu 32,4% faţă de perioada similară a anului trecut şi măsurile de susţinere a mediului de afaceri – măsurile pentru angajaţi şi angajatori, flexibilizarea muncii, debirocratizarea, digitalizarea relaţiilor de muncă au avut impact şi asupra pieţei muncii, astfel încât, din ianuarie până acum, s-au înregistrat un număr de 120.000 noi contracte active şi tot atâtea persoane nou intrate pe piaţa muncii”, a precizat Raluca Turcan.

Raluca Turcan a punctat că „diminuarea subvenţiei de la bugetul de stat nu înseamnă reducerea bugetului alocat Ministerului Muncii”, iar „sumele necesare pentru plata pensiilor, ajutoarelor sociale şi a celorlalte drepturi sunt prevăzute în bugetul asigurărilor sociale şi vor fi achitate la timp beneficiarilor, ca până acum”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare