Ministrul Muncii, despre recalcularea pensiilor: 1.000 de posturi în plus la casele teritoriale de pensii

Personalul din casele teritoriale de pensii va fi suplimentat cu 1.000 de posturi, pe perioadă determinată, până la 31 decembrie 2022, pentru evaluarea dosarelor de pensii. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pe Facebook.

„Astăzi, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi selectate, prin concurs, 800 de persoane cu studii superioare şi 200 cu studii liceale, care vor lucra în casele teritoriale de pensii cu contracte pe perioadă determinată, adică până la încheierea procesului de evaluare a tuturor celor 5 milioane de dosare de pensii”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Conform calendarului asumat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, procesul de evaluare al celor cinci milioane de dosare ar urma să fie finalizat în trimestrul al treilea al anului viitor, iar acest obiectiv nu poate fi atins cu personalul care activează în prezent în casele de pensii, a subliniat ministrul Muncii.

„Necesarul total de posturi pentru structurile CNPP este estimat la 5.500, faţă de 3.480 câte sunt în prezent. Din cei 3.480 de angajaţi, 3.186 au atribuţii de stabilire şi plată a pensiilor, dar şi a altor drepturi prevăzute de acte normative cu caracter special aflate în gestionarea CNPP, dar şi pentru evidenţa asiguraţilor şi activităţi conexe. Fondurile pentru salarizarea personalului suplimentar vor fi suportate în primă fază din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca ele să poată fi ulterior decontate în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă”, a conchis Turcan.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare