Ministrul Muncii: Doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în mediul rural

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a prezentat, vineri, concluziile campaniei de evaluare a ajutorului social, iniţiată la începutul mandatului său, evidenţiind că doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în mediul rural şi că în aceste zone capacitatea de a furniza servicii sociale este una redusă, potrivit Agerpres.

„Deşi aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în aceste zone. În zonele rurale, capacitatea SPAS-urilor (Servicii publice de asistenţă socială) de a furniza servicii sociale este redusă. Doar 777 de unităţi administrativ teritoriale deţin certificate de acreditare ca furnizor de servicii sociale”, a declarat Turcan în debutul Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova.

Ea a menţionat că dintre aceste 777 de SPAS-uri, 200 au licenţiat cel puţin un serviciu social, iar 577 nu au licenţiat până în prezent niciun astfel de serviciu. Datele studiului au mai indicat că „nicio unitate administrativ teritorială nu respectă regula de un asistent social la 300 de beneficiari”.

Ministrul Muncii a apreciat că această situaţie reprezintă consecinţa concretă a unor „probleme nerezolvate de zeci de ani”. Ea a pledat pentru colaborare între autorităţile centrale şi locale, în vederea susţinerii asistenţei sociale şi diminuării excluziunii sociale.

„Aceasta este situaţia reală. Din nefericire, dacă ar fi să caracterizăm foarte scurt asistenţa socială, aş spune că este praf. Discrepanţele sociale, în timp, s-au adâncit. Şi lucrul acesta a condus şi la creşterea neîncrederii în intervenţia socială a statului. Zonele marginalizate sunt zonele către care ne îndreptăm cu acţiuni, prioritar pe trei direcţii” a spus ea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare