Ministrul Muncii, Marius Budăi: Achiziţiile de maşini de la Casele de pensii au fost prinse în buget încă de anul trecut

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat marţi că achiziţiile de maşini de la Casele de pensii au fost prinse în buget încă de anul trecut, procedura a început în ianuarie şi s-a finalizat în aprilie, menţionând că s-au casat maşini de peste 15 ani vechime, iar achiziţiile au fost făcute prin programul ‘Rabla’ şi prin PNRR.

„Am solicitat şi eu clasificări asupra acestei achiziţii de la preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Au explicat că au fost prinse în buget încă de anul trecut, procedura a început în ianuarie, s-a finalizat în aprilie”, a explicat Budăi, întrebat în legătură achiziţia a 60 de maşini noi, după ce Guvernul a anunţat că va da o ordonanţă prin care se taie astfel de cheltuieli.

El a precizat că s-au casat maşini de peste 15 ani vechime, „care ar fi costat foarte mult la întreţinere şi nu mai erau sigure pentru circulaţie”.

„S-au achiziţionat maşini prin programul Rabla, iar o parte din autovehicule au fost achiziţionate prin PNRR, autovehicule cu motor electric, cu tot cu staţii de încărcare”, a spus Budăi, adăugând că fiecare Casă de pensii judeţeană şi-a achiziţionat câte o maşină.

Marius Budăi a precizat că aceste achiziţii au început în ianuarie, când nu exista această ordonanţă despre economii bugetare.

Ministrul a mai spus că cheltuielile cu carburanţii au fost tăiate cu 20% dinainte de a apărea ordonanţa, adăugând că la nivelul ministerului s-au tăiat deplasările externe, o parte din deplasările interne.

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea, a transmis, marţi, într-un comunicat, că ministrul Muncii, Marius Budăi, cumpără 60 de maşini, pe procedură de urgenţă, în condiţiile în care preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, viitorul premier, a declarat că „e prima dată când statul strânge cureaua”. AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare