Marius Budăi: Lucrăm la un program de măsuri sociale pentru cetăţeni. PSD a solicitat o creştere a pensiilor cu minim 10 la sută de la 1 ianuarie

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, afirmă că PSD lucrează la un program de sprijin pentru cetăţeni pentru iarna viitoare, el afirmând că pensiile ar trebui majorate cu minim 10 la sută de la 1 ianuarie, dar în acelaşi timp este necesară şi o creştere a salariului minim brut, transmite News.ro. 

 

Marius Budăi a afirmat, luni, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că social-democraţii lucrează la un program de măsuri sociale pentru sprijinirea cetăţenilor în iarna care urmează.

„Lucrăm la un program de sprijin pentru cetăţeni pentru iarna 2022-2023. Va fi un program de măsuri sociale. Noi am solicitat, în urma calculelor şi analizelor făcute, o majorare a pensiilor cu cel puţin 10 la sută de la 1 ianuarie. În urma discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută cu preşedintele PSD, dar şi cu premierul, începând de astăzi la nivelul Ministerului Muncii am declanşat în cadrul Comisiei de Dialog Social o discuţie transparentă cu partenerii sociali, angajatori, patronate şi sindicate, astfel încât de la 1 ianuarie să avem şi o creştere a salariului minim brut garantat în plată ţinând cont şi de directiva nouă aprobată în cadrul Consiliului European pe 6 iunie 2022, dar şi săptămâna trecută în Parlamentul European. Salariul minim trebuie să fie în concordanţă cu două elemente, şi anume să fie 60 la sută din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut”, a explicat ministrul Muncii, Marius Budăi.

El a precizat că ulterior vor avea loc discuţii şi în Consiliul Naţional Tripartit cu mediul de afaceri şi cu sindicatele cu privirea la creşterea salariului minim de la 1 ianuarie.

 

„Nu ne dorim să intervenim până la 1 ianuarie, pentru că nu vrem să bulversăm activitatea economică pe un buget deja creat”, a declarat Budăi.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, şi ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, sunt prezenţi luni la Iaşi, unde participă la o dezbatere despre prevenirea abandonului şcolar, dar vor avea şi întâlniri cu femeile şi pensionarii din PSD Iaşi.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare