Ministrul Natalia-Elena Intotero, alături de membrii comunității românești din Sydney

Comunitatea românească din Sydney s-a reunit pentru a celebra opera și personalitatea marelui poet Mihai Eminescu, la inițiativa Academiei Australiano-Române de artă, cultură și știință și în prezența ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a E.S. Nineta Bărbulescu, ambasadorul României în Australia și Noua Zeelandă, și a Consulului General al României la Sydney, Iulian Nițu.

Ministrul Natalia-Elena Intotero a salutat inițiativa și a subliniat utilitatea a cât mai multe parteneriate și inițiative pentru a promova, peste hotare, România și valorile sale. În acest sens, ministrul a menționat programele și proiectele MRP și i-a încurajat pe românii din Sydney să depună proiecte destinate susținerii și promovării identității culturale, lingvistice și spirituale românești, potrivit unui comunicat de presă.

Intotero sydneyDe asemenea, în continuarea inițiativelor ministerului de a acorda recunoaștere românilor care fac cinste României peste hotare, ministrul Natalia-Elena Intotero i-a oferit o distincție simbolică scriitorului George Roca, a cărui activitate literară și publicistică se bucură de recunoaștere atât în România, cât și în Australia și Statele Unite ale Americii.

Mai mult, ministrul le-a mulțumit scriitorului și cântărețului australian Daniel Reynaud și actorului Tug Dumbly, care au interpretat poezii de Mihai Eminescu, și le-a oferit distincții pentru promovarea culturii românești, potrivit sursei citate.

Evenimentul “130 de ani de nemurire” a adus laolaltă români și australieni deopotrivă, artiști, scriitori și iubitori ai poeziei românești și ai limbii române.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare