Ministrul Natalia Intotero, împreună cu reprezentanții MAE și AEP, în dialog cu comunitatea din Bonn

Ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero, s-a întâlnit cu comunitatea românilor din zona Bonn. Aceasta i-a încurajat pe români să se informeze înainte de a lua decizia de a lucra sau studia în străinătate și le-a transmis că este foarte important să cunoască legile din țara unde aleg să plece.

“O comunitate românească numeroasă, de peste 270.000 de persoane, este stabilită în zona de competență a Consulatului General al României la Bonn, iar mesajul Nataliei-Elena Intotero către românii de aici este că România nu i-a uitat și că, indiferent unde se află, ei sunt importanți pentru țară. Este pentru prima dată când un ministru pentru românii de pretutindeni vine în întâmpinarea dorinței lor de a dialoga cu reprezentanți ai Guvernului României

Ministrul și-a dorit să afle de la reprezentanții românilor din zonă care sunt situațiile în care ar avea nevoie de sprijin și i-a invitat luni, 23 septembrie, la o întâlnire la sediul Consulatului General al României la Bonn”, se arată într-um comunicat al Ministerului Romanilor de Pretutindeni.

Potrivit sursei precizate, participanții au răspuns cu deschidere și entuziasm invitației la dialog și au adresat numeroase întrebări. Au cerut informații despre votul în străinătate la alegerile prezidențiale din noiembrie pentru că, deși sunt de ani buni departe de țară, vor să se implice activ. Pentru a veni în întâmpinarea lor, la aceste alegeri s-a solicitat triplarea numărului de secții de votare din circumscripția Consulatului General la Bonn.

De altfel, Natalia-Elena Intotero i-a încurajat pe români să se informeze înainte de a lua decizia de a lucra sau studia în străinătate și le-a transmis că este foarte important să cunoască legile din țara unde aleg să plece. Un exemplu îl reprezintă legislația muncii, care poate diferi foarte mult de cea din România, iar lipsa informării duce la numeroase situații critice pentru angajați.

Mai mult, chiar în urmă cu un an, o delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) s-a deplasat lângă Bonn, la Bornheim, unde fuseseră denunțate abuzuri asupra muncitorilor români de la o fermă din zonă. Ministrul a spus că este de datoria autorităților române să fie aproape de cetățeni, mai ales în momentele de cumpănă.

“În timpul discuției, Natalia-Elena Intotero i-a încurajat pe românii din regiune să depună proiecte la MRP. Ea a arătat că finanțările oferite de minister sunt un sprijin real pentru comunitatea românească, pentru a-și păstra identitatea națională și de a nu pierde legăturile cu România.

Din delegația condusă de ministrul pentru românii de pretutindeni au mai făcut parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE) și ai Autorității Electorale Permanente (AEP)”, se mai arată în comunicat. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare