Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Radu Ștefan Oprea, a scris, joi, pe Facebook, că Executivul a aprobat proiectul de lege privind incubatoarele și acceleratoarele de afaceri, un proiect inițiat de Ministerul pentru IMM.
“Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind #incubatoarele și #acceleratoarele de afaceri, un proiect inițiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Am susținut, încă de la începutul mandatului, că este necesară sprijinirea companiilor aflate la început de drum, pentru ca acestea să se consolideze financiar şi pentru a crea o legătură practică cu economia reală. O firmă care a debutat prin Start Up Nation se poate dezvolta în mod accelerat sprijinită de noul cadru legislativ.
Incubatoarele oferă un cadru ideal pentru dezvoltarea afacerilor, prin conectarea la mediul academic și de cercetare, prin facilitarea activităților de networking, a transferului de know-how și prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate”, se arată pe pagina de Facebook a ministrului.
Social-democratul a punctat că programul poate include inclus programe de educație antreprenorială.
”Acceleratorul de afaceri” va fi definit astfel: ”Program derulat în cadrul incubatorului de afaceri, care asigură rezidenților, în etape, accesul la surse de finanțare, în scopul lansării pe piață, în termen de 3 până la 6 luni, a unui produs sau serviciu. Programul poate include activități de educație antreprenorială, mentorat și de networking, în vederea creșterii rapide a afacerii”, potrivit sursei citate.
Principalele modificări ale cadrului legislativ:
“- Claeificarea unor aspectele metodologice şi de interacţiune cu autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul IMM-urilor;
– simplificarea procedurii de acordare a titlului de incubator de afaceri, prin eliminarea studiului de fezabilitate, precum și a altor reglementări ce îngreunau procedura;
– modificarea perioadei de valabilitate a titlului de incubator de afaceri – de la 10 ani la perioada nedeterminată;
– introducerea termenului de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii de emitere a titlului de incubator de afaceri pentru soluționarea acesteia;
– oferirea posibilității de a face dovada colaborării cu societăți/experți în managementul afacerilor, față de obligația de a deține personal calificat cu experienţă în managementul afacerilor cum este în actuala lege;
– reducerea numărului tipului de incubatoare de afaceri de la opt, în legislația actuală, la trei: incubator de afaceri cu portofoliu mixt, incubator tehnologic şi de afaceri, incubator specific unui sector;
– extinderea posibilităților de finanțare a incubatoarelor de afaceri prin utilizarea oricărei surse legale identificate;
– prevederea posibilității ca fondatorul să fie și administrator al incubatorului de afaceri”, a conchis ministrul Oprea.