Ministrul Răzvan Cuc s-a aflat în vizită de lucru în județul Gorj – unde a anunțat noi proiecte de infrastructură

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a verificat, sâmbătă, împreună cu directorul general al CNAIR, Narcis Neaga şi reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Gorj stadiul de execuţie al obiectivului de investiţii Centura municipiului Târgu Jiu. 

Cu această ocazie, Ministrul Transporturilor a anunţat urcarea pe SEAP, săptămâna viitoare, a documentelor aferente licitaţiei pentru porţiunea rămasă de executat din obiectivul de investiţii Centura Târgu Jiu, a informat un comunicat de presă al MT.

Un alt obiectiv pentru dezvoltarea economică a judeţelor vecine Gorj şi Dolj, a fost anunţat de către Ministrul Transporturilor.

”Îi anunţ, pe toţi locuitorii judeţelor Gorj şi Dolj că am lansat documentele pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru cea mai importantă investiţie regională: DRUMUL EXPRES Târgu Jiu – Craiova. Alte două importante proiecte vor fi în curs de realizare în acest an: în aprilie vom scoate la licitaţie podul de la Lainici şi tot în acest an vom lansa proiectarea şi execuţia pentru DN 67B Scoarţa – Piteşti”, a declarat Răzvan Cuc.

cuc gorj vizitaÎn continuarea vizitei, Ministrul Transporturilor a avut o serie de discuţii cu reprezentanţii administraţiei publice locale, cu privire la stadiul lucrărilor de infrastructură din judeţ care sunt atât de necesare pentru dezvoltarea locală şi regională.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare