Gradul de pozitivare a testelor COVID-19 efectuate este de 31,71%, a informat marţi Ministerul Sănătăţii.
„Într-un interval de 24 de ore, pe teritoriul României, au fost înregistrate 19.685 de persoane pozitive cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 62.063 teste RT-PCR şi antigen efectuate. Gradul de pozitivare este de 31,71%”, afirmă MS, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Ministerul Sănătăţii solicită persoanelor care au simptome ce pot indica prezenţa virusului SARS-CoV-2 (febră, tuse, oboseală, dureri de cap, pierderea gustului şi a mirosului etc.) să apeleze medicul de familie, call-centerele DSP sau numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita testarea.
De asemenea, persoanele care manifestă simptome şi sunt în Bucureşti sau în judeţul Ilfov se pot deplasa cu mijloace proprii, nu cu mijloace de transport în comun, la centrele special create pentru recoltarea de probe pentru testarea COVID-19.
Persoanele ale căror teste sunt pozitive se pot deplasa la centrele de evaluare COVID-19 pentru a primi consultaţie şi tratamentul necesar.
„Atenţie: în situaţia în care aveţi forme severe şi simptomele se manifestă agresiv, apelaţi numărul unic de urgenţă 112”, avertizează MS.
Specialiştii în sănătate publică susţin că vaccinarea rămâne cea mai eficientă metodă de prevenire a formelor grave de COVID-19 şi a deceselor.