Ministrul Sănătății: În a doua jumătate a lunii octombrie putem avea şi o pantă descendentă a cazurilor de COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, la Piatra-Neamţ, că se aşteaptă ca din a doua jumătate a lunii octombrie România să intre pe o pantă descendentă a numărului de cazuri de COVID-19.

„Avem o lună septembrie destul de încărcată: redeschiderea şcolilor, cinematografelor, sălilor de spectacole, reîntoarcerea din concedii, aglomerarea mijloacelor de transport în comun, campania electorală, alegerile de pe 27 septembrie. Fiecare din aceste activităţi are nişte norme de aplicare şi funcţionare în vederea bunei desfăşurări şi cu riscurile cât mai mici. Respectarea acestor reguli înseamnă rămânerea pe un platou, în jur la 1.500 cazuri, sau alternând în jurul acestei cifre. Dacă menţinem, atunci putem să ne gândim în a doua jumătate a lunii octombrie că putem avea şi o pantă descendentă. Mergem, deocamdată, pe acel platou. Suntem pe a doua cocoaşă a primul val pandemic. Sperăm să putem gestiona cu bine şi acest început de şcoală. În măsura în care rămânem în acelaşi registru, sperăm ca în a doua jumătate a lunii octombrie să mergem pe o pantă descendentă”, a declarat ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.

Ministrul Sănătății a adăugat că o evaluare completă asupra efectelor redeschiderii şcolilor va fi gata la sfârşitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare