Ministrul Sănătății: La Brașov și Constanța, focare COVID – 19 cu personal medical intens contaminat

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat, sâmbătă, că la Brașov și Constanța sunt focare de coronavirus în care personalul medical este intens infectat, afirmând că săptămâna viitoare va merge în acele zone pentru a verifica situația.

„Era un moment în care trebuia să limităm circulația persoanelor în Țăndărei, astfel ca persoanele să nu iasă și să răspândească virusul în restul județului, iar în interior să nu intre nimeni, pentru a nu amplifica acea transmitere locală. Există și alte focare, Deva, Aradul, avem zone unde avem un personal medical intens infectat, ne gândim la Brașov, ne gândim și la Constanța, sunt focare pe care le avem în atenție și pe care săptămâna viitoare le voi vizita”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la România TV.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare