Ministrul Sănătății: Nu luăm în calcul un lockdown, ci doar restricţii la nivel local

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Iaşi, că autorităţile nu iau în calcul scenariul unui lockdown în România, ci doar aplicarea unor restricţii la nivel local, unde situaţia epidemiologică impune acest lucru.

”Nu luăm în calcul un lockdown, ci luăm în calcul respectarea unor reguli şi aplicarea unor restricţii la nivel local acolo unde se impune, cât mai repede posibil”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, întrebat dacă autoritățile iau în calcul un lockdown, așa cum s-a întâmplat în mai multe țări europene.

Nelu Tătaru a afirmat că recomandă ”tipul de şcoală faţă în faţă, în măsura în care se poate face acest lucru”.

Ministrul Sănătăţii a precizat că nivelul de transmitere a virusului diferă de la o localitate la alta şi de la un judeţ la altul şi că din acest motiv comitetele locale pentru situaţii de urgenţă sunt cele care iau decizia în cazul suspendării cursurilor.

”Comitetele locale analizează şi în funcţie de evoluţie pot rămâne pe un scenariu mixt sau hibrid sau pot trece pe un scenariu trei (participarea tuturor elevilor la activităţi – n.r.)”, a spus ministrul Nelu Tătaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare