Ministrul sportului din Franța: Cuvântul lui Macron, ‘important’ pentru participarea ruşilor la JO

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) „este decizional” în privinţa participării sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, dar cuvântul şeful statului francez „este evident important”, a declarat luni ministrul Sporturilor şi al Jocurilor Olimpice, Amelie Oudea-Castera, citată de AFP, arată Agerpres.

„Comitetului Internaţional Olimpic îi aparţine decizia definitivă, dar CIO angajează, de asemenea, o serie de consultări şi cuvântul şefului statului ţării gazdă este foarte important în cadrul acestor consultări”, a declarat ministrul pentru presă, cu ocazia unei deplasări la Nisa pentru lansarea „Săptămânii olimpice şi paralimpice”.

„În legătură cu acest subiect, trebuie să fim toţi în jurul Ucrainei, dar pe de altă parte ştim că există un principiu al nedescriminării persoanelor din cauza naţionalităţii lor sau paşaportului lor”, a subliniat Oudea-Castera.

„Deocamdată, chestiunea Jocurilor Olimpice de la Paris nu a fost luată în discuţie. Şeful statului se va exprima în vară despre toată această situaţie”, a adăugat ministrul.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a recomandat marţea trecută reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi „cu titlu individual”, cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina.

Preşedintele CIO a reiterat faptul că politica nu poate face parte din competiţiile sportive şi sportivii nu trebuie pedepsiţi pentru paşaportul lor.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare