Ministrul pentru IMM-uri, senatorul Ștefan-Radu Oprea a avut astăzi o întâlnire cu Stephane Roy de Lachaise, director general al companiei Michelin România, la sediul fabricii din Florești, temele principale ale discuțiilor fiind investițiile și inovarea, s-a transmis într-un comunicat de presă remis ecopolitic.ro
„Michelin ocupă un loc important în ecosistemul industriei automotive din România, cu investiții totale de aproape 600 de milioane de euro, 4.600 de angajați și cu o proporție a exporturilor de peste 80% din producție. Investițiile și inovarea sunt esențiale pentru ca România să își păstreze competitivitatea pe termen mediu și lung, iar politicile publice pe care le promovăm sunt parte a acestei strategii„, a declarat Ștefan-Radu Oprea.
”Ministrul Oprea a fost însoțit de Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova.
Fabrica de la Florești, județul Prahova, a fost achiziționată de Michelin în 2001 și este specializată pe producția de anvelope pentru autoturisme.”, s-a mai precizat în comunicatul de presă.