Ministrul Ştefan-Radu Oprea la reuniunea informală privind pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

O delegaţie a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat condusă de ministrul Ştefan-Radu Oprea a participat, în perioada 9-10 iulie a.c., la Geneva, la reuniunea informală privind pregătirea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Deținerea președinției Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019 reprezintă pentru România o oportunitate extraordinară de a dovedi că este un partener competitiv pentru statele comunitare. Folosim orice prilej să ne pregătim pentru acest moment care poate aduce economiei naționale, mediului de afaceri român beneficii concrete, reale atât din punctul de vedere al internaționalizării afacerilor, cât și în atragerea de investiții străine și crearea unei imagini de țară la adevărata valoare a României. Depinde de noi, de comunitatea de business autohtonă, să obținem cele mai bune rezultate în aceste prime 6 luni din 2019”, a declarat ministrul Oprea.

Conform unui comunicat de presa, agenda delegaţiei române a inclus întâlniri cu Directorul Adjunct al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Allan Wolf, şi cu Ambasadorul Delegaţiei Uniunii Europene la Geneva, Mark Vanheukelen, în vederea pregătirii activităţii OMC pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Radu oprea misiune romania genevaDelegaţia MMACA la Geneva a efectuat, de asemenea, o vizită la Misiunea permanentă a României pe lângă Oficiul Națiunilor Unite de la Geneva şi Organizațiile Internaționale cu sediul în Elveția.

Comerțul va avea un rol important pe perioada Președinției ca urmare a evoluțiilor schimburilor comerciale la nivel internațional în contextul volatilizării sistemului comercial multilateral, iar rolul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este acela de a asigura continuitatea și îndeplinirea angajamentelor internaționale ale Uniunii Europene în arhitectura comerțului.

Astfel, ministrul român a reiterat, în cadrul întâlnirilor avute, prioritățile aflate în responsabilitatea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat ce vor fi promovate pe perioada Preşedinţiei Consiliului UE. Printre acestea, de o atenție deosebită se bucură menținerea abordării pro-active a Uniunii Europene în vederea păstrării angajamentelor și implicării altor membri importanți ai OMC în promovarea unei agende de negocieri ambițioase, calibrată la evoluțiile recente din sfera comerțului.

În acest sens, ministrul Oprea a precizat că ”menținerea funcţiilor organizaţiei de negociere şi reglementare a diferendelor comerciale, prin funcţionalitatea Organului de Apel OMC, reprezintă un aspect fundamental pentru credibilitatea si relevanţa sistemului multilateral de comerţ”.

„În perioada ianuarie-iunie 2019, România va prezida peste 130 de reuniuni de coordonare şi reuniuni săptămânale ale delegaţiilor Uniunii Europene pe lângă Organizaţia Mondială a Comerţului. De asemenea, negocierile în domeniul subvenţiilor pentru pescuit, reglementărilor interne privind comerţul cu servicii, facilitării investiţiilor pentru dezvoltare şi cel al comerţului cu produse agricole vor fi dinamizate începând cu prima jumătate a anului 2019, în perspectiva celei de a 12-a Conferinţe Ministeriale a OMC din primul semestru al anului 2020.” s-a mai precizat in comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare