Ministrul Tineretului și Sportului, consultări de anvergură cu structurile asociative pe proiectul descentralizării

Ministrul Tineretului și Sportului, deputata Ioana Bran alaturi de conducerea ministerului a avut, marți la prânz, la sediul MTS, o întâlnire cu reprezentanți ai MDRAP și ai Asociațiilor Comunelor, Orașelor, Municipiilor și Județelor din România, pe tema proiectului legii sectoriale privind transferului de competențe de la nivel central la nivel local în domeniul tineretului și sportului.

„Este vorba despre cel mai important și mai de anvergură proiect al MTS din această perioadă, descentralizarea fiind una dintre prioritățile actualului program de guvernare”, se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Tineretului și Sportului.

Potrivit MTS, consultarea cu structurile asociative este faza obligatorie și premergătoare procedurii de avizare interministerială a proiectului de lege.

„Proiectul reglementează cadrul legal privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe ale Ministerului Tineretului şi Sportului, către consiliile judeţene, consilii locale, concomitent cu asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare exercitării acestora. Direcțiile pentru sport și tineret, casele de cultură pentru studenți, centrele de agrement vor trece în subordinea consiliilor judeţene, în timp ce în subordinea consiliilor locale ale primăriilor vor trece cluburile sportive aflate în subordinea MTS”, se mai arată în sursa menționată.

Prezentă la discuții, Ioana Bran, ministrul Tineretului și sportului a ascultat, alături de specialiștii din MTS toate propunerile și observațiile făcute de reprezentanții instituțiilor din teritoriu.

„Mă bucur că și astăzi am avut o ședință fructuoasă, facem pași importanți și rapizi. Procesul de descentralizare este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare și toți cei implicați fac eforturi pentru ca acesta să ajungă cât mai repede la o formă optimă, pentru a fi trimis către Legislativ”, a spus Ioana Bran.

Reprezentanții  MDRAP și ai Asociațiilor Comunelor, Orașelor, Municipiilor și Județelor din România au apreciat, la finalul întrevederii, că MTS este printre instituțiile centrale care au progresat mult în procesul de descentralizare și stadiul la care s-a ajuns este unul foarte avansat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare