Proiectul Autostrăzii Unirii face, astăzi, un alt pas foarte important: desemnarea câștigătorului pentru ultimii kilometri care vor fi construiți în România, dar și primul tronson de autostradă de peste Prut, anunță ministrul Transporturilor.
”Este o premieră pentru proiectele de infrastructură mare pe care o putem realiza în cadrul Programului european de finanțare SAFE.
Practic, în cadrul acestui proiect, România va construi cu fonduri europene primii 5 kilometri de autostradă în Republica Moldova.
Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 dintre Iași și Podul peste Prut de la Ungheni, unei asocieri de constructori din Italia, ITINERA SPA (Lider)-ICM S.P.A, SAIPEM S.P.A, valoarea ofertei fiind de 3,57 miliarde lei, fără TVA.
Pe traseul tronsonului 4, cu o lungime de 15,5 kilometri, vor fi construite:
14 poduri și pasaje
2 tunele
2 noduri rutiere (nod rutier de perspectivă- drum de legătură cu Spitalul Regional și Aeroportul Iași, respectiv nodul Golăiești).
Durata de realizare este de 46 de luni, din care 10 luni pentru etapa de proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor, iar în cadrul proiectului a fost prioritizat segmentul de autostradă cu o lungime de 2,77 km dintre nodul rutier Golăiești și Podul peste Prut care se construiește la Ungheni.
Autostrada A8 nu înseamnă doar infrastructură, ci și o oportunitate concretă prin care Europa este mai aproape de toți românii, inclusiv dincolo de granițele UE”, spune Ciprian Șerban.



