Ministrul Transporturilor, Ia inaugurarea noului sediu al RAR de la Târgu Jiu: Vom rezilia contracte – să nu-şi mai bată joc de subcontractorii români

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat duminică la Târgu Jiu, la inaugurarea noului sediu al RAR, a avertizat că va rezilia contractele constructorilor care nu se mobilizează pentru lucrările pe care le au, dar şi pentru ca aceştia să nu îşi mai bată joc de subcontractorii români care îşi fac treaba, dar nu îşi primesc banii. 

  • ”Un sediu în care s-au investit peste 2 milioane de euro și care, pe lângă serviciile moderne, vine la pachet și cu noi locuri de muncă.”, a precizat deputatul Mihai Weber.

cuc weber popescuAlături de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la inaugurarea noului sediu al RAR din Gorj, au mai participat – directorul general al Registrului Auto Român, Dincă George, deputatul Mihai Weber, președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, și alte oficialități ale județului.

Cuc a precizat că datoria sa de ministru este să stea pe şantiere şi să vadă că aceşti constructori se mobilizează, de pe o parte, şi, pe de altă parte, să simplifice legislaţia. 

„Domnul Neaga (Narcis Neaga, directorul CNAIR – n.r.) şi-a asumat un număr de kilometri. Datoria mea ca ministru este să stau pe şantiere să văd că aceşti constructori se mobilizează, dacă nu, reziliem contractele. Pe de altă parte, tot treaba mea ca ministru este să simplific legislaţia. Dacă nu se înţelege acest lucru, avem nevoie de relaxare legislativă. Bun, constructorii îi mobilizăm noi, dacă nu au înţeles mesajul foarte clar, stau eu pe şantiere şi vă spun eu că ei cât timp ştiu că vine ministrul, ei sunt mobilizaţi şi lucrează. (…) Constructorii se mobilizează, dar ei trebuie să înţeleagă că noi suntem în România şi ei trebuie să meargă după ritmul în care îl solicită românii şi Ministerul Transporturilor, nu pot să meargă în ritmul lor.

cuc gjDacă ei nu înţeleg lucrul ăsta, reziliem, trei ani de zile nu mai participă la nicio licitaţie şi mai era şi targetul pe care i l-am trasat domnului Narcis Neaga, să facă acea antrepriză, ca în momentul în care reziliem să şi intrăm noi la lucru în regie proprie. Pe lângă calitatea lucrărilor, vom mai verifica să nu îşi mai bată joc de subcontractorii români.

Va fi un alt criteriu pe care vom rezilia contracte. Avem constructori care se ocupă numai să facă clame-uri şi să ia banii şi să subcontracteze, dar nu mai plătesc, deşi ei îşi iau banii de la statul român”, a spus Cuc.

rar tg jiuMinistrul a mai transmis pe pagina sa de facebook, legat de evenimentul din Gorj, că ”de astăzi gorjenii, dar și alți români, beneficiază de serviciile celei mai noi și mai modernizate Reprezentanțe a Registrului Auto Român, cea din Târgu Jiu. Este o investiție pentru care primele demersuri au fost făcute în primul meu mandat și care astăzi au fost finalizate. Simplificarea procedurilor și informatizarea tuturor Reprezentanțelor RAR reprezintă obiective majore ale mandatului meu.

Prin aceste măsuri vom realiza atât debirocratizarea, cât și micșorarea perioadelor de timp pentru serviciile oferite de către RAR.”

rar ministrul cuc gj”Toate aceste investiții și măsuri sunt rezultatul implementării Programului de Guvernare al PSD, program prin care ne-am propus să creștem nivelul de trai al românilor și să oferim servicii de calitate.

Continuăm investițiile, continuăm să dezvoltăm România!

Si pentru că astăzi este o zi importantă în calendarul creștin-ortodox, dar si catolic, le transmit „La mulți ani” sutelor de mii de români care își serbează ziua onomastică, dar si cele mai bune urari catolicilor care sarbatoresc, astazi, Pastele Catolic.”, a mai transmis ministrul pe facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare