Ministrul transporturilor Cătălin Drulă anunță că sunt gata studiul geotehnic și cel de fezabilitate pentru tronsonul Ploiești-Buzău din Autostrada Moldovei. După aprobarea lor de marți de către CNAIR, în această săptămână va fi obținut și acordul de mediu pentru acest segment.
„Calendarul pe care l-am anunțat rămâne valabil: în mai, începem licitația pentru EXECUȚIA tronsonului, lung de 63 de km, care cuprinde 6 noduri rutiere, 42 de poduri și viaducte, 4 parcări securizate și 159 de hectare de perdele forestiere.
Acesta este un proiect din ”noua generație” pregătită de CNAIR, unde toată partea de proiectare este pusă la punct înainte de lansarea licitației pentru execuție. Astfel, vom avea exproprierile făcute la zi, toate avizele, studiile geotehnice și acordurile necesare – astfel încât să putem începe lucrările în teren de îndată ce semnăm contractul de execuție”, a scris Drulă, pe Facebook.
Ce spune despre autostrada A8
„O piatră de hotar pentru Autostrada Unirii, sectorulul principal între Târgu Neamț – Iași – Ungheni: săptămâna aceasta se finalizează licitația și va fi desemnat câștigătorul pentru realizarea la cheie a etapei de proiectare pentru acest tronson.
Sectorul dintre Târgu Frumos și Lețcani va fi tratat cu prioritate – aici sperăm la o finalizare mai rapidă a proiectării, astfel încât să poată fi dat în lucru pentru execuție anticipat.
Îmi doresc să nu existe contestații și să putem semna contractul pentru proiectul tehnic al acestei investiții care este crucială nu doar pentru Moldova, ci și pentru întreaga țară”, a mai scris ministrul Drulă.