Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că în acest an vrea să dea în folosinţă cel puţin 40 de km de autostradă şi maximum o sută de km. Bode a precizat că autorităţile române nu au datorii către antreprenorii care au contracte pentru proiectele de infrastructură, însă lucrările se blochează din cauză că aceştia nu plătesc subcontractorii.
”Noi ne-am asumat prin programul de guvernare câteva proiecte strategice pentru că dezvoltăm infrastructura dezvoltăm economia şi bunăstarea românilor. (…) Avem 857 km de autostradă, avem 134 km în lucru şi sperăm în acest an, dacă antreprenorii se ţin de termenele asumate, putem discuta de minim 40 de km de autostradă până în maxim 100 km de autostradă sigur că putem să depăşim, dar eu nu o să promit” a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la TVR 1.
Potrivit lui Lucian Bode, constructorii au ”toate condiţiile îndeplinite” pentru a finaliza în termenul contractual cei 40 de kilometri au drumului expres Craiova – Piteşti.
”Statul român nu are datorii către antreprenori, îşi plăteşte toate facturile, (…) Sunt zeci şi zeci de subcontractori care nu-şi primesc banii şi se blochează lucrările”, a adăugat ministrul Transporturilor.