Ministrul Transporturilor: TAROM, aşa cum ştiţi în acest moment, e o companie care nu e într-o situaţie economică fericită

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat marţi, la Călăraşi, referitor la TAROM, că această companie „nu e într-o situaţie economică fericită” şi că el va urmări pas cu pas aplicarea tuturor etapelor din planul de restructurare al companiei, potrivit Agerpres.

Grindeanu a menţionat că a avut luni o discuţie cu directorul general al TAROM, care s-a angajat că vor fi atinse toate etapele planului de restructurare.

„TAROM, aşa cum ştiţi în acest moment, e o companie care nu e într-o situaţie economică fericită. Are un plan de restructurare, care a fost făcut în perioada trecută şi care trebuie să fie urmărit. Ieri am avut o discuţie cu directorul general, care s-a angajat că toate etapele planului de restructurare vor fi atinse. De asemenea, aşa cum ştiţi, TAROM, în acest moment, este în situaţia în care poate primi un ajutor de stat, de la Comisia Europeană. Dar toate aceste lucruri sunt condiţionate de acest plan, pe care am să-l urmăresc pas cu pas. Această chestiune este absolut necesară a se întâmpla la TAROM ca să nu avem situaţiile pe care le-au avut alte companii naţionale şi nu dau nume şi le ştiţi, care au ajuns să fie desfiinţate (…) Voi urmări foarte atent aplicarea acestui plan”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a punctat că şi compania aeriană privată Blue Air a beneficiat de un ajutor de stat şi trebuie să găsească soluţii de eficientizare în perioada următoare.at că a avut luni o discuţie cu directorul general al TAROM, care s-a angajat că vor fi atinse toate etapele planului de restructurare.

„TAROM, aşa cum ştiţi în acest moment, e o companie care nu e într-o situaţie economică fericită. Are un plan de restructurare, care a fost făcut în perioada trecută şi care trebuie să fie urmărit. Ieri am avut o discuţie cu directorul general, care s-a angajat că toate etapele planului de restructurare vor fi atinse. De asemenea, aşa cum ştiţi, TAROM, în acest moment, este în situaţia în care poate primi un ajutor de stat, de la Comisia Europeană. Dar toate aceste lucruri sunt condiţionate de acest plan, pe care am să-l urmăresc pas cu pas. Această chestiune este absolut necesară a se întâmpla la TAROM ca să nu avem situaţiile pe care le-au avut alte companii naţionale şi nu dau nume şi le ştiţi, care au ajuns să fie desfiinţate (…) Voi urmări foarte atent aplicarea acestui plan”, a spus ministrul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a punctat că şi compania aeriană privată Blue Air a beneficiat de un ajutor de stat şi trebuie să găsească soluţii de eficientizare în perioada următoare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare