Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a discutat cu reprezentanţii Asociaţiei Staţiunilor Balneare din România, despre identificarea de noi surse financiare pentru dezvoltarea turismului balnear, potrivit unui comunicat remis vineri de ministerul de resort, potrivit Agerpres.
Întâlnirea de lucru a avut loc joi la Slănic Moldova, organizată de Primăria Slănic Moldova şi de Asociaţia Staţiunilor Balneare din România.
Conform sursei, participanţii au discutat despre posibilitatea modificării cadrului legal în sensul creşterii ponderii bugetului alocat autorităţilor locale de la bugetul Consiliilor Judeţene şi despre identificarea de noi surse financiare pentru asigurarea fondurilor necesare dezvoltării staţiunilor balneare sau balneoclimatice.
Un alt subiect abordat a fost necesitatea reluării la un nivel optim de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie a activităţii de cercetare a resurselor terapeutice naturale, esenţială pentru diversificarea serviciilor pe care staţiunile din România le pot oferi.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a amintit că turismul balnear reprezintă o prioritate asumată prin programul de guvernare.