Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a deschis cel mai important eveniment pentru industria de turism din țara noastră, Târgul de Turism al României (TTR). Alături de ministrul turismului a fost și vicepremierul României, Viorel Ștefan.
- Cu această ocazie, cei doi oficiali au vorbit despre măsurile guvernamentale care vizează dezvoltarea turismului și despre campaniile de promovare a României ca destinație turistică importantă la nivel european.
„Suntem prezenți la TTR cu un stand amenajat de 100 de mp. Anul acesta am pus accentul pe tehnologie, veți vedea ecrane de dimensiuni foarte mari pe care vor rula clipurile de promovare a României și imagini reprezentative pentru țara noastră. Târgul de Turism al României se află la cea de-a 41-a ediție, iar eu am avut deosebita plăcere să fiu invitat la deschiderea târgului pentru a 3-a oară în calitate de ministru al Turismului. Am avut astfel oportunitatea de a vorbi tuturor celor prezenți la târg despre măsurile pe care Guvernul le-a luat sau intenționează să le adopte pentru dezvoltarea turismului din România.
Fac aici referire la măsura voucherelor de vacanță, care a reprezentat un sprijin semnificativ pentru mediul privat din turism, de asemenea reducerea cotei TVA la 5% pentru majoritatea serviciilor din sectorul de turism, redevențe zero la apele minerale, o măsură foarte importantă pentru cei care vor să investească în turismul balneo.
Este foarte important de știut și că am simplificat procedura de atribuire a contractelor cu finanțare pentru autoritățile locale care depun proiecte la Ministerul Turismului. Astfel, conform noii legislații, autoritățile locale pot primi bani de la minister doar dacă prezintă, în fază inițială, Studiul de fezabilitate al proiectului, nu și Proiectul tehnic, cum era în trecut. Mai mult decât atât, sumele cheltuite pentru întocmirea proiectului tehnic de execuție pot fi decontate de către Ministerul Turismului în limita a 3% din valoarea totală alocată prin contractul de finanțare. Anul 2019 este important pentru turism și din perspectiva bugetului generos pe care îl are la dispoziție Ministerul Turismului. De altfel, pentru Guvernul României, turismul este o prioritate, iar investițiile în acest domeniu sunt imperios necesare. Consider că, având acest sprijin, vom putea investi în campanii de promovare pentru creșterea notorietății României ca destinație turistică importantă la nivel european”, a declarat Ministrul Turismului, Bogdan Trif.
„Turismul este un domeniu prioritar pentru Guvernul României, tocmai de aceea, în ultimul an, Executivul a adoptat măsuri pentru stimularea industriei turistice.
Una dintre acestea este Fondul de Investiții destinat autorităților locale din zonele balneo, un proiect necesar pentru stimularea acestei ramuri a turismului din România.
Prin intermediul acestui fond, investitorii vor avea cel mai important sprijin dat vreodată de statul român. Câteva exemple dintre capitolele care se pot finanţa sunt reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul în staţiunea balneară, achiziţiile în scop de dezvoltare turistică, achizițiile de aparatură medicală, pregătirea şi formarea personalului de specialitate”, a declarat vicepremierul Viorel Ștefan.
- ”Cu ocazia deschiderii Târgului de Turism, reprezentanți ai Ministerului Turismului din România și ai Agenției de Investiții din Republica Moldova au lansat proiectul „Ruta Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt în România și în Republica Moldova”. Această rută va străbate 22 de localități din România din șase județe, nouă localități din Republica Moldova și zece domenii viticole, oferind, astfel, turiștilor o lecție de istorie și de spiritualitate prin intermediul obiectivelor turistice prezentate.
Târgul de turism al României se va desfășura în perioada 21-24 februarie 2019, la Romexpo.” potrivit unui comunicat remis ecopolitic.ro.