Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre anunță consultări pe tema sistemului de redevenţe al resurselor hidrotermale

  • Consultări pe tema sistemului de redevenţe al resurselor hidrotermale

Ministerul Turismului organizează în data de 22 noiembrie a.c, ora 10:00, o dezbatere privind sistemul de redevenţe al resurselor hidrotermale.

La ședința condusă de Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, au fost invitați să participe atât reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, ai Ministerului Economiei și ai Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, cât și reprezentanți ai organizațiilor și asociațiilor de profil, după cum urmează: Organizația Patronală a Turismului Balnear, Asociația Română de Balneologie, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare şi Balneoclimatologie, SCT Felix, Asociației SPA România, Germisara SA.
În cadrul dezbaterii, vor fi discutate aspecte referitoare la impactul asupra sectorului de turism balnear, ca urmare a intenției de reglementare a modului de stabilire și colectare a taxelor de valorificare a apelor minerale utilizate în domeniul turismului balnear.

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare