Ministrul Energiei Virgil Popescu anunță că a discutat cu Kadri Simson, comisarul european pentru energie, despre situația securității energetice la nivelul UE, diversificarea surselor si a rutelor de aprovizionare, despre investițiile planificate de România în sector, inclusiv din perspectiva valorificării potențialului rezervelor offshore din Marea Neagră.
Astăzi am avut, la Bruxelles, o întâlnire de lucru cu Kadri Simson, comisarul european pentru energie. Am discutat despre situația securității energetice la nivelul UE, diversificarea surselor si a rutelor de aprovizionare, despre investițiile planificate de România în sector, inclusiv din perspectiva valorificării potențialului rezervelor offshore din Marea Neagră, spune ministrul pe Facebook.
Virgil Popescu arată că, în contextul discuțiilor actuale legate de reducerea dependenței energetice de Rusia, a discutat despre modalitățile concrete de coordonare a acțiunilor viitoare la nivel european și, în paralel, de lansare a proiectelor regionale menite să identifice soluții alternative de aprovizionare cu energie.