Miniterenuri de fotbal între blocuri: inițiativă a șefului Federației de Fotbal, speră la sprijin din partea primăriei București și Guvern

Președintele Federației Române de Fotbal (FRF) a anunțat vineri că vrea să lanseze un proiect de construire a unor miniterenuri de fotbal între blocurile din București, potrivit News.ro. 

”Ne dorim ca împreună cu Primăria Capitalei şi guvernul României să putem să avem o intervenţie în ceea ce priveşte spaţiile dintre blocuri în Bucureşti pentru a putea să construim câteva miniterenuri de fotbal, astfel încât să putem să creştem prin acest proiect contactul nostru în comunităţile locale”, a declarat Burleanu.

Acesta a deschis discuția în contextul în care România vrea să găzduiască finala din 2026 sau din 2027 a Ligii Europa la fotbal.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare