Instrumentele financiar bancare sunt o soluţie pentru atragerea fondurilor europene, a transmis Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precizând că a promovat un act normativ care prevede posibilitatea ca o instituţie bancară să constituie instrumente de garantare pentru acordarea prefinanţării în una sau mai multe tranşe de maximum 40% din valoarea ajutorului de stat/de minimis primit de către beneficiari.
”În perspectiva pregătirii atragerii fondurilor alocate României pentru perioada 2021-2027, MIPE a promovat deja un act normativ care prevede posibilitatea ca o instituţie bancară să constituie instrumente de garantare pentru acordarea prefinanţării în una sau mai multe tranşe de maximum 40% din valoarea ajutorului de stat/de minimis primit de către beneficiari. Astfel, beneficiarii vor putea utiliza serviciile bancare în implementarea proiectelor”, transmite MIPE.
Instrumentele financiare pot fi cofinanţate în cadrul Politicii de Coeziune pentru a sprijini priorităţile de investiţii incluse în programele operaţionale, cu condiţia să se adreseze segmentelor în care băncile nu sunt dispuse să acorde finanţări sau sectorul privat nu este dispus să investească.
Potrivit MIPE, în cadrul programelor operaţionale 2021 – 2027 sunt prevăzute următoarele alocări pentru instrumente financiare:
- PO Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare – 168 mil. euro
- PO Regionale – aprox. 422 mil. euro
- PO Dezvoltare Durabilă – 115 mil. euro
- PO Educaţie şi Ocupare – 75 mil. euro
Instrumentele financiare ce pot fi accesate prin PNRR fac parte din Componenta 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare, respectiv:
- Garanţia de portofoliu pentru Rezilienţă, buget: 300 mil. euro (partener de implementare Fondul European de Investiţii -FEI);
- Garanţia de portofoliu pentru Acţiune climatică, buget: 200 mil. euro (partener de implementare FEI);
- Fondul de fonduri de capital de risc pentru Redresare, buget: 400 mil. euro (partener de implementare FEI);
- Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, buget: 300 mil. euro (partener de implementare Banca Europeană de Investiţii);
- Instrumentul financiar pentru investiţii în eficienţă energetică în sectorul rezidenţial şi al clădirilor, buget: 50 mil. euro (partener de implementare Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare).