MIPE: Vouchere de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întreg anul 2023

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că, anul viitor, românii vulnerabili vor primi, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori pe an, precizând că încasarea ajutoarelor se va face prin cardurile care vor fi emise şi distribuite de Poşta Română.

Potrivit MIPE, preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal. În aceste condiţii, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creşterii preţurilor la energie s‑au majorat şi preţurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.

”Este un moment în care România, ca şi multe alte state europene, se confruntă în cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Tocmai de aceea este vital să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru ca toţi românii să treacă cu bine peste acestă perioadă. Sunt aproximativ 3.000 de lei pe care fiecare beneficiar îi va primi cu siguranţă anul viitor, din fonduri europene, într-un efort al Guvernului de a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în ţara noastră, cu un impact deosebit la nivelul grupurilor vulnerabile, măsurile luate contribuind in mod real si direct la creşterea calităţii vieţii lor şi la diminuarea considerabilă a riscului de excluziune socială, prin asigurarea capacităţii gospodăriilor de a‑şi asigura nevoile imediate”, a anunțat minstrul  Marcel Boloş.

1.400 de lei pentru facturile la energie, în două tranşe, până la finalul anului

Sprijinul acordat populaţiei vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie va fi în valoare de 1.400 de lei, poate fi utilizat până la 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:

700 de lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023;

700 de  lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

De aceste vouchere vor beneficia:

a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 leic) familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei, în conformitate cu Legea nr. 277/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

d) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde de lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020.

Lista cu cei care vor beneficia de acest sprijin va fi întocmită de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar sprijinul va fi acordat sub forma unui voucher tipărit şi distribuit de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea preţului la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

Beneficiarii ajutorului vor putea plăti cu cardul de energie, prin serviciul de mandat poştal asigurat de CN Poşta Română SA, datorii curente şi/sau restante către furnizorii de energie. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va asigura fondurile pentru acordarea acestor ajutoare prin virarea sumelor în contul bancar al CN Poşta Română SA.

Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia. Listele detaliate cu persoanele/ familiile care au dreptul să primească acest ajutor vor fi comunicate CN Poşta Română de către Ministerul Muncii.

Tot în 2023, MIPE va asigura finanţarea din fonduri europene (Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021–2027 şi Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate) şi din fonduri de la bugetul de stat plata tichetele sociale în valoare de 250 lei la două luni pentru alimente şi mese calde, potrivit unui alt proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare