Mircea Abrudean: În perioade complicate, amânarea deciziilor nu ajută. Congresul PNL, un pas necesar pentru clarificarea direcţiei

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, consideră că, în perioade complicate, amânarea deciziilor nu ajută şi de aceea organizarea Congresului Extraordinar al PNL este un pas necesar pentru ca partidul să-şi clarifice rapid direcţia.

“În perioadele complicate, amânarea deciziilor nu ajută. Din contră, este nevoie de asumare. Tocmai de aceea, organizarea unui Congres Extraordinar al PNL este un pas necesar”, a scris Abrudean joi pe Facebook.

El a subliniat că PNL trebuie să-şi clarifice rapid direcţia.

“Miza este ca partidul să îşi clarifice rapid direcţia şi să îşi concentreze eforturile asupra provocărilor reale ale României. Doar aşa putem contribui la dezvoltarea şi modernizarea ţării”, a adăugat liberalul.

Consiliul Naţional Extraordinar al PNL va avea loc vineri, pentru convocarea Congresului Extraordinar al partidului pentru duminică, ora 12:00, la Romexpo, conform unui anunţ făcut de liberali.

Sursa: TVR

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare