Poetul Mircea Dinescu scrie, pe Facebook, că decizia României de a deveni centru de reparație pentru armele ucrainene, prin deschiderea unui astfel de complex de mentenanţă la Satu Mare, va pune țara noastră pe lista scurtă a statelor vizate de un atac nuclear al Rusiei.
”Cum s-a transformat România în țara ucraineanului bine reparat
Cu o oarecare mîndrie în glas, jurnaliștii de la CNN-ul mioritic ne-au anunțat, săptămîna trecută, că am ajuns pe lista scurtă a țărilor vizate de armele nucleare ale rușilor.
Acum cîteva zile, întrebat de un speaker englez dacă țara noastra livrează arme Ucrainei, ministrul român de externe, dîndu-și ochii peste cap, a tăcut cu nevinovăție precum o fătucă din cartierul roșu al Amsterdamului venită la cabinetul ginecologic să-și ia certificatul de virginitate.
Fiindcă s-a lăsat seara, v-aș spune o poveste înainte de culcare.
Prin anii ’70, pe terasa Casei Scriitorilor din Neptun, poetul Mihai Beniuc a început să vitupereze împotriva putredului Occident care va fi nimicit de rachetele atomice rusești, astfel că, în cîteva minute, New Yorkul, Parisul și Londra vor dispărea de pe hartă. Un prozator mucalit a îndrăznit să-l întrerupă rugîndu-l să taie Londra de pe listă că ar fi fost păcat ca manuscrisele lui Shakespeare să se transforme în cenușă. „Nu-i niciun bai dragă că rămîn traducerile”, a conchis autorul celebrelor versuri: „Pe unde trec pe unde mă duc/toată lumea șoptește/ăsta-i poetul Mihai Beniuc/știe șapte limbi și rusește.”
Astăzi aflarăm că domnul Klaus Iohannis a transformat România în atelier de reparat armele stricate ale ucrainienilor. Și cum pînă mai ieri eram pe locul trei pe acea listă scurtă, bănuim că Vladimir Vladimirovici Putin se gîndește să ne ofere acum premiul întîi cu coroniță.
Ne imaginăm cum ar răspunde președintele la întrebarea: „Dacă nu-i păcat ca odată cu atelierul de reparații să dispară și românii?!”
Cu multă chibzuință Klaus ar grăi: „Nu-i păcat, fiindcă vor rămîne ăia pe care i-am trimis la cules de sparanghel”, scrie Mircea Dinescu.